Page 6 - Oglinda173
P. 6

Carențe instituționale în                             Paradox instituțional.
                                                                   Dar lucrurile acestea le-am aflat
                                                              și  le-am  discutat  abia  în  microbuz,
                 cultura noastră                              când  ne  depărtaserăm  cam  multișor
                                                              de locul faptei, și numai după ce am
                                                              întrebat-o pe  D-na  Mona V.  de  ce  a
                                                              amânat  parastasul  pe  mâine,  dacă  îi
                                                              este atât de rău, adică (am observat că
                1.Cronica unui eveniment imposibil            a lăsat coșul cu prinoase la biserică,
               Anul acesta (2016) nu l-am putut sărbători pe Mircea Eliade ca anul   și asta am crezut cu toții, mai ales că
                                                              am văzut-o foarte abătută). Am aflat,
      trecut, ca acum doi ani și ca în ultimii 10 ani de când ne-am hotărât, un grup   am tăcut – și am continuat fuga prin
      de intelectuali strânși în jurul Editurii „Z.F.” a D-nei Mona V., să evocăm   noapte spre cazare, undeva în munți
      ritual viața și opera lui. În 2015 am poposit, după o lungă și rodnică sesiune   unde  are  și  dânsa  un  fel  de  casă  de
      de comunicări ținută la Biblioteca Județeană, unde a excelat chiar directorul   vacanță  în care urma să luăm masa
      instituției,  la  o  mănăstire,  între  dealuri,  ctitorită  de  Mircea  cel  Bătrân,   de  seară/noapte  după  ce  ne  alegem   Nicolae Georgescu
      unde starețul însuși ne-a omenit și ne-a întreținut până târziu în noapte,   camerele. Observați că nu dau nume
      presărând cu pilde și cugetări bine simțite continuarea discuțiilor despre   de oameni sau de locuri – și să știți că o fac numai pentru a nu implica pe
      Enciclopedia Religiilor, despre romanele și publicistica eliadescă, despre   cineva; cine se simte cu musca pe căciulă n-are decât să observe, și el, că nu
      destinul exilului său. Discutaserăm inclusiv despre intenția savantului din   e singurul și-și poate ține liniștit, dar liniștit de tot, capul între urechi. S-a
      anii 79-80 ai secolului trecut de a se repatria, cum a fost chemat, cine l-a   întâmplat undeva în România, și atât e de ajuns: poate fi oriunde…
      convins, cine a pus bețe-n roate – adică acel „de ce n-a fost să fie” din       Aici, însă, în casa D-mei Mona V., cu un tuci de mămăligă mare cât
      filosofia lui Constantin Noica. Parastasul pentru Mircea Eliade a fost oficiat   roata căruții fierbând sub pirostrii în curtea înzăpezită (vedeam scena pe
      de mărețul stareț (figură impunătoare, voce de tunet, autoritate oarecum   fereastră),  cu  o  căldărușă  de  țuică  fierbând  undeva  înăuntru,  la  aragaz
      seniorială a locului) în Biserica Mânăstirii, coliva s-a împărțit fratern între   (prindeam mirosul prin ușile mereu deschise de zorul trebii și de…cuminții
      noi și enoriașii care s-au nimerit în locaș, lumânările au ars până la degete   fumători hotărâți să respecte noua lege a fumatului și în spații private; sau
      în viul slujbei lungi și odihnitoare.                   simțindu-se, probabil, încă  într-un spațiu public) – ei bine, aici am început,
                Anul  acesta  directorul  Bibliotecii  Județene  a  lipsit,  motivat  de  o   și noi, să fierbem în dezbaterea noastră lungă cât o noapte de iarnă ivită în
      deplasare importantă peste hotare (desigur, ceva patriotic: o manifestație   plină primăvară, și rodnică într-atâta încât ne-a făcut pe toți prieteni și am
      pentru Tricolor  pentru sărbătoarea de la 27 martie), din afișul ce anunța   plecat plini de idei novatoare.
      prezența noastră a lipsit numele lui Mircea Eliade (s-a găsit un titlu generic:       Vă expun, desigur, numai referatul meu, cu tema „Carențe instituționale
      „România între Orient și Occident”, sub care s-au înșirat numele și titlurile   în cultura noastră.” Și, pentru că l-am vorbit, nu l-am citit, vi-l redau din
      fiecăruia în parte; mie nu mi s-a pus sigla de „eminescolog” pe care mi-o   vorbă-n vorbă, nu cuvânt cu cuvânt (adică fără citate, note, etc.).
      regăsesc peste tot pe unde merg, cu diverse adjective pe lângă ea, ci aceea
      oficială  de  profesor  universitar…),  a  trebuit  să  improvizăm  „cu  grație”          2. Argument: izvorul și fântâna
      evitând, desigur, publicistica eliadescă, ori prezentând abstract și succint
      ideile lui despre românism – norocul venind de acolo că generoasele editori          Cultura noastră  a ratat momentul enciclopedic al secolului al XIX-lea,
      care ne însoțesc pretutindeni în asemenea manifestări au folosit consensual   accentuând în compensaţie istorismul. Ne aducem aminte de criticismul de
      timpul prezentându-și titlurile, autorii…Ne-am pus speranțele în momentul   zeflemea din vremea lui Caragiale cu „Cioclopedica română”, şi înţelegem
      mânăstiresc, alegerea fiind, de astă dată, pentru un locaș dinspre munte,   că „cioclii”  ideii au fost Caţavencii (Miticii) de peste veac.  Încercările
      dar aici…Ei bine, aici un preot tânăr, lung și subțire ca un pai de lumânare,   de recuperare  din prima jumătate a secolului al XX-lea, prin momentul
      ne-a pus în genunchi, ne-a citit și răscitit rugăciuni sub patrafir – după care,   Gusti – Mircea Vulcănescu, au fost stopate brutal după războiul al doilea
      aflând ce avem de gând să facem cu frumosul coș de răchită încărcat de   mondial, iar „enciclopedia neagră”  a anilor 50, acea carte cu aspect de
      colivă, pachețele și sticle de vin, a lua-o deoparte pe D-na Mona V., și-au   sarcofag ea însăşi, fiind făcută de instituţii ale statului, a compromis ideea
      discutat, și-au discutat… După care am plecat cum am venit (adică, nu:   prin ideologie. În anii mai luminoşi, sau mai translucizi, ai comunismului
      am plecat, cum zisei, măsluiți, adică după ce ni s-a făcut maslul). De ce?   am avut o editură de profil enciclopedic, care şi-a făcut din plin datoria
      Preotul a zis, după cum ne-a explicat conducătoarea noastră de grup, că   elaborând enciclopedii tematice în foarte multe domenii – dar care, înainte
      el nu este chiar așa de neștiutor, are multă carte și știe pozitiv că Mircea   de toate, a construit în jurul ei un „miceliu”, un grup de intelectuali cu
      Eliade a fost incinerat, iar biserica interzice parastasul în asemenea cazuri.   mare disponibilitate pentru munca enciclopedică. Din păcate, n-a mai fost
      Doamna Mona V. a cerut  o dezlegare, fiind vorba de o personalitate, a   timp pentru reveniri, pentru ediţiile succesive, completate, etc. – iar după
      invocat  numele  episcopului  locului  insistând  să  se  vorbească  cu  Înalt   1989 acest grup s-a disipat, nimeni nemaiavând nevoie de el, iar indivizii
      Preasfinția Sa…Nici vorbă, biserica nu specifică așa ceva, sunt dogme și   îmbătrânind fiecare în solitudinea lui fără a lăsa urmaşi în meserie… Aşa
      canoane stricte, străvechi, dacă nu le păstrăm cădem din dreapta credință.   se face că noi, astăzi, nu avem o enciclopedie românească în măsură să
      A mai zis,  apoi, că  dânsa  știe la fel de  pozitiv că Mircea Eliade a fost   intre în dialog cu alte corpusuri enciclopedice. Avem însă, atâtea şi atâtea
      botezat creștin. Da, a rămas inflexibil în discuția aprinsă paiul de lumânare   istorii „cronologice” – iar dacă ne referim la literatură, putem spune că
      din fața dânsei, dar a fost incinerat. A scris o Istorie a Religiilor, a făcut o   mai fiecare istoric, chiar critic literar, propune în domeniu formula sa, una
      Enciclopedie a Religiilor…Noi ne uitam nedumeriți de la distanța stranelor   mai voluminoasă decât alta, depănând, toate, firul anilor de la adamii şi
      la cei doi care-și șopteau în fața altarului vorbe unul altuia, crezând că   evele autohtone. Nu intru, aici, în amănunte privind consecinţele acestei
      ritualul parastasului este foarte complicat și urmează să se pună de acord   carenţe instituţionale (căci o enciclopedie înseamnă o instituţie, una care
      cu ce fragmente din carte trebuie rostite și alte chestiuni de acest fel. Nu;   împlineşte definiţia  unei naţiuni). Dau un singur exemplu: la Cotul Donului
      ei se certau în lege, tânărul prelat școlit până-n vârful unghiilor invocând   armata română a suferit cea mai mare înfrângere a sa de la, să spunem,
      canoanele bisericii pentru orice argument „lumesc” al preopinentei sale…   Burebista încoace. Ca să aflăm ce-a fost la Cotul Donului, putem consulta o
            Biiine că n-am auzit, biiine că n-am știut despre ce e vorba – că-l   enciclopedie rusească în zeci de tomuri (aproape o sută) – ori una poloneză,
      trimiteam la Chișinău, cu patrioții. Dar, ce?! Giordano Bruno n-a fost ars?   maghiară, bulgărească, uncraineană – toate în zeci de tomuri, cu suplimente
      Cei 40 de mucenici de la Sevasta, nu? Dar popa de la Costești n-a ars în   şi reluări – ca să nu mai vorbesc de cele mult mai voluminoase  franţuzeşti,
      biserică, de Paști, în 1933, cu enoriașii lui cu tot (că la noi umblă și azi vorba   americane, nemţeşti, etc. – dar nu şi una de-a noastră. Chestiunea este  că
      hoață „Să trăiești ca popa de la Costești”)? Ce discutăm noi aici, despre   acestea prezintă, fiecare în parte, punctul lor de vedere. Cuius regio eius
      cenușă este vorba – sau despre Ființă?! De ce să determine o întâmplare   religio – spune latinul. O enciclopedie, apoi, ca să fie credibilă, un fel de
      de după moartea noastră, oricare și oricum ar fi fost ea organizată (chiar   valută forte a spiritului unei naţiuni, trebuie să fie echidistantă în interiorul
      cu dorința mortului în viață: sunt atâția creștini evlavioși care n-au bani de   unei culturi, să aibă forţă instituţională, bază proprie de date, etc. Practic,
      înmormântare...) - de ce să interzică ea aducerea aminte creștinească? Eu   trebuie lăsaţi să se strângă la un loc un număr de intelectuali, plătiţi neapărat
      nu sunt habotnic nicicum, dar chiar ca amănunt superfluu accept și admir   de către societatea civilă şi neapărat răsplătiţi de către stat, aşteptaţi ca să-
      parastasele,  fie și numai pentru că îndeamnă solemn la veșnică pomenire…  şi constituie nucleul de studii, să înceapă să-şi publice corpusul – şi apoi
           Vorba este, însă, așa: adică: ei ne lasă instituțiile – dar nu participă, ca   lăsaţi să funcţioneze.  î
      să nu fie oficial, ca să nu se zică cumva că au încălcat legea care interzice          Unde vor duce ? – Iată, vedem cu toţii filme actuale despre elitele
      prezența în spațiul public a numelor foștilor criminali de război (de acum   europene. Îmi  stăruie în memorie unul italian, „Edera” cred că se numeşte,
      70,80,90 de ani), legionarilor, etc. Adică și biserica, loc sacru, devine…  cu mari savanţi, medici, avocaţi, industriaşi etc.  Foarte des apare acolo
      spațiu public în sens profan?! Adică: se profanează pe sine însăși?- Dar este   o avocată elegantă, autoritară, care explică, apără, acuză, educă: ea stă la
      imposibil așa ceva, nu poți fluiera în biserică decât dacă ești din afara ei…
      11666                                         www.oglindaliterara.ro
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11