Page 7 - Oglinda173
P. 7

UN GÂND, O FAPTĂ, UN DESTIN




                                    N-aş  putea  ca  în  acest  an   mai exact primul volum al cărţii
                               să las să treacă ziua de 23 aprilie,   aduce  în  faţa  cititorului  o  lume
                               ziua  de  Sf.Gheorghe  fără  să   tangibilă,  prezentă,  reală  şi  mai
                               exprim  recunoştinţa,  însoţită  de   ales  (i)  responsabilă,    care  s-a
                               un  cuvânt  de  bine,    în  numele   jucat cu vieţile şi viitorul nostru,
                               meu  şi  al  cenaclului  ,,Duiliu   al  tuturor  românilor  după  bunul
                               Zamfirescu,,  vizavi  de  scriitorul   plac.  Conţinutul  cărţii  dezvăluie
                               Gheorghe    Andrei     Neagu.    mistere,  lumea  culiselor,  acolo
                               Fondator  al    Asociaţiei  Culturale   unde s-a decis soarta unui popor,
                               Duiliu  Zamfirescu,  al  revistei   soarta  unei  ţări.  Dar...cine  are
                               Oglinda  literară,  al  cenaclului   curiozitatea aflării conţinutului, îl
          Mariana Vicky        Duiliu  Zamfirescu  şi  semnatarul   informez că va găsi ,,Un securist
              Vârtosu          multor  creaţii  literare  personale  şi   de tranziţie,, pe raftul Bibliotecii
                               colective, Gheorghe Andrei Neagu   Jud.  Duiliu  Zamfirescu.Înainte
                               a  avut(are!)  o  activitate  literară   de a-i transmite gândurile noastre
      susţinută. Dovada făcând-o numeroasele cărţi şi  articole publicate,   cele mai sincere, ale cenacliştilor,
      participările  şi  organizările  de  evenimente  culturale  de  mare   îmi permit să-i doresc să rămână
      ţinută(printre  altele,  organizator  al  Festivalul  Naţional  de  creaţie   acelaşi  optimist  şi  încrezător
      literară  ,,Duiliu  Zamfirescu,,-  înfiinţat  în  anul  2001  şi,  dizolvat   creator, să creadă în continuitatea
      peste  şapte  ani  mai  târziu  din  lipsă  de  susţinere).  Poet  talentat,   şi  viaţa  lungă  a  unicului  copil(fiica  sa,  Oglinda  literară);  să  ne
      scriitorul şi-a exersat condeiul cu acest gen literar,(după cum singur   vedem lunea la ora 17 fix!...şi să ne re-vedem până la expirarea...
      a  mărturisit)    apropiindu-se  de  proză  cu  sfinţenie  şi  desăvârşire.   cărţilor de identitate, aşa cum au fost emise (în spiritul şi litera
      Aşa  se  explică  noua  apariţie    editorială  -  UN  SECURIST  DE   legii!):  LA  MULŢI  ANI,  Gheorghe  Andrei  Neagu!  de  ziua
      TRANZIŢIE/ girată de StudIS Iaşi – carte care  vorbeşte despre   numelui dvs., ziua unui biruitor.
      curajul şi verticalitatea scriitorului, dezvăluind lumii faţa nevăzută,   Mariana Vicky Vârtosu
      de  culise,  a  unor  ,,personaje,,-cheie  în  viaţa  socio-politică  a           şi
      României  postdecembriste.  Un  document  istoric  temerar,  cartea,   Cenaclul Duiliu Zamfirescu

      biroul ei luxos şi câteodată se ridică în picioare ca să-şi convingă clientul. Ei   – al enciclopediei este infinit, pentru că implică cercul; istoria este ca un
      bine,  atunci, în spatele ei, se derulează biblioteca personală cu acele tomuri   izvor, enciclopedia ca e fântână: izvorul vine spre tine, irigă, „înrâureşte”,
      masive, alburii cu chenare albastre pe cotor,  aliniate, vreo două sau trei   aduce creşterea, „educă” – pe când la fântână vii tu, intervine o selecţie aici
      rafturi tapetate cu acelaşi format. Lumea de bibliotecă recunoaşte imediat   implicând nu numai liberul arbitru, dar şi acel simţ, tot istoric în fond,  al
      „Enciclopedia universalis”, acea îmbrăţişare în stil italian a întregii lumi   alegerii, al „chemării”  – iar apele sunt la fel de proaspete; apoi,  de istorie
      cunoscute. Asta îl apără pe intelectualul italian: enciclopedia din spatele   te poţi sătura la un moment dat – de enciclopedie n-ai cum să te saturi odată
      său. În numele ei, sub scutul ei, poate aborda cele mai delicate, cele mai   ce i-ai simţit chemarea…Una caută şi cercetează arhive, „izvoare” va să
      fierbinţi chestiuni actuale…El, intelectualul italian (sau cel francez, englez   zică, şi-şi creează ştiinţele ei auxiliare – cealaltă elaborează ediţii critice,
      etc) poate vorbi – nu neapărat liber, dar în cunoștință de cauză și cu avizul   bibliografii, biografii (cât de necesar ar fi, şi la noi, un Institut Biografic
      înaintașilor săi – despre Mussolini, de pildă, ori despre fasciștii italieni:   Român, un fel de IBR, care să adune sub toate numele istoriei române ce
      sunt acolo, puși pe alfabet, explicați cu bunele și relele lor, în ediții reluate,   se ştie despre ele!...). Istoria, când se referă la literatură, implică axiologie
      îmbunătățite, schimbate; oricum, dar sunt acolo, nu sunt șterși din cartea   – şi reduce dintr-un condei ce nu i se pare valoare – pe când enciclopedia
      vieții, avocata Carla Ponti nu-i inventează, nu-i descopeeră, se referă la   tratează cu mai mult respect termenii…   În fine, istoricul ia decizii, trebuie
      oricare cu trimitere, comentariu etc.                   să  ia  deseori  decizii;  enciclopedia,  s-ar  zice,  doar  desfăşoară  lucrurile.
                    Noi  am  devenit  de  poveste  cu  protestele  noastre  pe  la  porţile   Dar să vedeţi ce autotelic mai sunt eu însumi când desfăşor argumentele
      enciclopediilor  apusene,  cu  slogane  de  tipul  „Larousse-ul  munte!”    sau     pentru data naşterii lui Eminescu – şi totuşi, în final, mă supun, ca noi toţi,
      „Nu spune adevărul despre noi!” Foarte bine, ni se răspunde ferm, dar pe   istoricului, care a decis altfel. Pentru că aşa este: istoria stabileşte, adică
      Larousse ce scrie? Scrie cumva că este o enciclopedie… românească? Dar   face stabile, de nemişcat, multe lucruri. Într-un climat normal, firesc, de
      enciclopedia românească, ea unde este ? Vreau să spun că această mult   existenţă egală a acestor două preocupări omeneşti, deciziile se iau în acord.
      visată şi dorită integrare europeană se face prin instituţii, nu prin indivizi.   La noi, pentru că trăim de mai bine de un secol  doar cu istoria în sânge, sunt
      Una e să merg eu, marele X, la Paris şi să dau mâna cu imenşii lor X,Y,Z –   lucruri stabile, dar acordul nu mai trăieşte în inimă, în cord, acolo unde-i
      şi alta este să ne vizităm ca instituţii. Este ca o tubulatură: ţevile trebuiesc   este locul – ci s-a instalat în creier…
      îmbinate, nu furtunaşele, nu supapele de refulare a presiunii…Până atunci
      – adică până când vom avea instituţia funcţională enciclopedică proprie,               3. „Var și cărămidă că-i lucrare multă…”
      sau până când ne-o vor face tot străinii (pentru că de un dialog instituţional,
      la urma urmei, ei au mai mare nevoie decât noi; deocamdată, însă, observ           Spun că spiritul enciclopedic naște și păstrează națiunile, și am în
      că  americanii, de pildă,  ne  vând în  traducere românească  „Enciclopedia   vedere chiar un fapt de definire. O națiune se definește pe sine în primul
      britanica”,  adică  americană:  ei  au  cumpărat  brandul  de  la  englezi…)  –   rând prin istituții. Las deoparte adevărul istoric după care națiunea este o
      perpetuăm  în  toate  direcţiile  spiritul  cronografului  lui  Moxa,  un  fel  de   fază evoluată, o devenire a unui popor (care este, la rândul lui, o devenire
      destin de rezervă al culturii noastre, care rezervă a devenit cale regală.   a unei populații, nu este așa ?). Da; dar o națiune trebuie să aibă, pentru a
           Nu e locul, aici, nici pentru a face diferenţa între enciclopedism şi   fi plenar recunoscută de alte națiuni, o capitală, cel puțin o universitate,
      istorism; o dezbatere pe această temă ar fi, de altfel, necesară. Destul că   un parc național,  o rezervație națională, un metrou, un teatru național, o
      istoria este sinteză – iar enciclopedia este analiză; prima are mereu înainte   academie (una singură), o istorie națională, un dicționar al limbii naționale:
 î    poate fi cât de scurtă – a doua, cât de lungă, cu reeditări, completări, aduceri   mari spirite enciclopedice: Dimitrie Cantemir este aproape contemporan
                                                              acestea sunt instituții – pe care noi, românii, le avem. În plus, noi avem
      un scop dominant – cea de-a doua se înşurubează alfabetic în termeni; prima
                                                              cu  enciclopediștii  francezi;  Mircea  Eliade  este,  poate,  cel  mai  mare
      la zi etc.; prima caută o coerenţă, adică o impune din afară, dinspre autor ori
                                                              (important)  enciclopedist  al  secolului  al  XX-lea  –  fie  și  numai  pentru
      dinspre sistem de gândire, viziune, etc. – cealaltă are o coerenţă interioară,
      în sensul că ce scrie la litera „A” se potriveşte firesc cu ce scrie la litera
                                                              Enciclopedia Religiilor. O enciclopedie națională, însă, nu avem. Este o
      „B” ori la alte litere; dacă nu se potriveşte – nu este credibil întregul, şi o
      enciclopedie luptă pentru credibilitate, pentru a fi etalon naţional dialogal   carență instituțională întreținută, cred, voit – nu din neștiință.
      în universalitate. Şi încă: drumul istoriei este lung şi nesfârşit în prezent             (continuare în nr. viitor)
                                                    www.oglindaliterara.ro                                  11667
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12